Politica

Motea Silviu 04.2013

Partidul Noua Generaţie a obţinut, după alegerile din 2012, un număr de 6 mandate de consilieri locali la nivelul judeţului Vâlcea. Unul dintre aceşti consilieri a fost chiar viceprimar!

Legea traseismului politic, dată de guvernarea Victor Ponta (PSD), a făcut ca 5 din cei şase aleşi pe listele PNG să plece la alte partide, în special la PSD. Singurul care a refuzat să fie traseist politic este Silviu Motea, consilier local în Pietrari. Acesta este foarte dezamăgit că PNG-ul lui Becali nu mai există şi nu ştie către ce partid să se îndrepte. "Nu vreau să mă duc la PSD, PNL sau ALDE. Sunt partide cu oameni care au condus ţara timp de 25 de ani şi e dezastru. Vreau să aleg un partid nou şi sunt pregătit să câştig un nou mandat. Am peste 300 de membri cu adeziune care vor veni după mine. La PRU şi la Geoană nu sunt oameni serioşi. Cei de la PRM au zis că mă caută, dar nimic! La PMP, cu Băsescu şi Udrea nu vreau să adun voturi pentru ei. Cei de la Partidul Socialist, la domnul Rotaru, au deja organizaţie şi şli-au desemnat candidatul. Dacă niciun partid nu va veni în întâmpinarea mea, atunci voi candida ca independent, dar era mai bine cu o listă de consilieri ca să pot să mai iau pe cineva cu mine în consiliu. La cât m-am zbătut pentru comuna asta cred că aş scoare două sau trei mandate de consilieri. La funcţia de primar am şanse jumate-jumate cu actualul primar, depinde cine mai intră în cursă şi cum se vor împărţii voturile. Dacă e şi cu turul 2 n-am emoţii, ajung primar!" - a declarat Silviu Motea!

Lasă comentariile tale

Postează comentariu ca oaspete

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
termeni şi condiţii.
  • Nu s-au găsit comentarii

Stiri ValceaSport

Viitorul Dăeşti - Flacăra Horezu: derby în prima etapă din Superliga lui Pintilie
AJF Vâlcea a dat publicităţii programul ediţiei de campionat 2017-2018 a Superligii lui Pintilie, competiţie ce va desemna, la finalul ei, campioana fotbalului judeţean în Vâlcea. La start sunt înscrise 12 echipe, iar în prima etapă este programat şi un prim derby: Viitorul Dăeşti - Flacăra Horezu.
Mai mult...
Superliga lui Pintilie, încropită în ultimul moment: SCM completează comteptiţia!
Anul trecut, în ediţia 2016-2017 a campionatului Superliga AJF - în fapt adevărata Liga a IV-a căci echipa campioană promovează la Liga a III-a ! - au fost doar 11 echipe. Chinuitor, acestea au terminat sezonul regulat, Viitorul Dăeşti fiind declarată campioană după disputarea play-off-ului, iar în play-aut jucându-se aproape degeaba pentru că retrogradarea era inutilă, întrucât Posada Perişani nu s-a mai înscris în noua ediţie de campionat. Potrivit AJF Vâlcea, a retrogradat FC Păuşeşti Otăsău, promovând direct Chimia 2012 Rm. Vâlcea şi Olteţul 2016 Alunu, iar după meciuri de baraj au promovat Stejarul Vlădeşti (care a eliminat pe Minerul...
Mai mult...
Iulian Bituca: ”Sperăm ca Dolniceanu să obţină titlul olimpic!”
Antrenorul cu care Tiberiu Dolniceanu a inceput scrima la CSM Iasi, Iulian Bituca, a spus la Sport Total FM, in emisiunea ”Trafic Sport”, realizata de Horatiu Sima, ca scrima va aduce Romaniei minim trei medalii la Jocurile Olimipce de la Rio.
Mai mult...
„Cupa Mărţişorului”, la fotbal şi handbal, în sala de sport a Colegiului Energetic
       In zilele de 16 si 17 martie 2016, Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Valcea, a organizat „Cupa Martisorului”, la fotbal si handbal, in sala de sport a Colegiului Energetic Ramnicu Valcea.      
Mai mult...
CS Şirineasa a trecut pe primul loc în Superliga lui Pintilie
În urma rezultatelor înregistrate în prima etapă a returului din Superliga de fotbal Vâlcea, pe primul loc a trecut AS Şirineasa, ca urmare a egalului dintre FC Băbeni şi Cozia Călimăneşti, coroborat cu eşecul echipei Minerul Ocnele Mari pe propriul teren.
Mai mult...
HCM Rm. Vâlcea – Măgura Cisnădie 37-23. Scorul spune totul!
Handbalistele de la HCM Rm. Vâlcea aveau obligaţia să spele ruşinea din tur când au pierdut meciul cu Măgura Cisnădie, scor 31-27.
Mai mult...
Adrian MUTU a debutat ca antrenor şi a dus ASA Tg. Mureş în play-off
ASA Târgu Mureş ar fi învins inutil dacă nu era rezultatul de la Piteşti dintre Steaua şi CSMS Iaşi. Ardelenii au trecut de FC Botoşani cu scorul de 1-0, iar cel mai important aspect al jocului a fost cel legat de atitudinea lui Adrian Mutu.
Mai mult...
Gata cu fotbalul pe banii statului! Pandurii Târgu Jiu rămâne fără finanţare de la CNLO
Echipa de fotbal Pandurii Târgu Jiu a ajuns să reziste ani buni în Liga I, chiar şi atunci când ar fi trebuit să retrogradeze, şi ca urmare a conturilor pline pe care le-a avut.
Mai mult...

Site-uri partenere

pos

baner socialistul

Anunturi Gratuite AdMart.ro

Pavaj Nardo. Montaj pavaj 16-08-2017 10:23
Pavaj Nardo. Montaj pavaj
Cu o cromatica vie, deosebita, Pavajul Nardo este ideal pentru gradini, poteci sau zone de acces. Fi
Mai mult...
Inchiriere Auto, Rent a Car, inchirieri masini
Autoturisme de inchiriat fara sofer la preturi ieftine, competitive si conditii de inchiriere flexib
Mai mult...
Afacere la cheie-Florarie de lux online si offline
Predam afacere profitabila la cheie!Florarie de lux online si offline - site si insula in Centrul co
Mai mult...
Inchiriez Garsoniera Regim Hotelier Rin Grand Hote
Închiriez garsoniera, Apartament 2 regim hotelier ultramodern complet utilat (masina de spalat, arag
Mai mult...
Foraje puturi si denisipari cel mai bun pret!
Foram puturi cu teva pvc cu diametre de 160mm 200mm 250mm 300mm . Materialele pt forajul unui put su
Mai mult...

Cele mai citite articole

Facebook

Vizitatori online

Avem 60 vizitatori și nici un membru online