National

aur cianura

Pe 21 februarie, proiectul de lege privind interzicerea cianurii în minerit a reapărut pe ordinea de zi a Comisiei de Mediu. Deși agenda ședinței a fost publicată cu doar 24 de ore înainte, semnatarii petiției anti-cianuri s-au mobilizat exemplar și au trimis sute de emailuri membrilor comisiei. "Am fost și noi acolo, în comisie, cu argumentele sub braț și gata să luăm cuvântul. Însă sutele de mesaje și întreaga atenție primită i-a speriat pe membrii comisiei, care au hotărât să absenteze nemotivat. Deși unii dintre deputați încă soseau, președintele comisiei, dl Remus Borza, s-a grăbit să anunțe amânarea ședinței pe miercurea viitoare - adică pe 1 martie 2017" - spune Roxana Pencea, reprezentanta Mining Watch România, organism ce ce se opune folosirii cianurilor în exploatarea aurului de la Roşia Montană.

Tot Roxana Pencea povesteşte: "În tot timpul cât am stat acolo așteptând să se întrunească cvorumul, puținii politicieni venitiți discutau, vizibil deranjați, despre emailurile primite de la cetățeni. Concluzia d-lui Borza a fost că “nici aurul ăla nu îl putem lăsa în pământ...” ceea ce ne-a făcut să ne întrebăm dacă nu cumva am nimerit la Comisia de Industrii și nu la cea de Mediu. Ședința acestei comisii deschide ultima rundă de avize și rapoarte pe această lege, înainte de votul în plenul camerei decizionale. Sunt ultimele șanse pentru industria minieră să îngroape legea anti-cianuri, cea pe care o ținem împreună în dezbatere de 8 ani, în ciuda presiunii industriei și a complicilor săi". 

Zilele acestea vor fi decisive pentru România

Despre atitudinea ostilă a parlamentarului ALDE, fost mare şef peste CET Govora, Roxana Pencea spune: "Când am depus cele 15.000 de semnturi adunate în campania pentru interzicerea cianurii, dl Borza ne-a spus: “Dar sunt vreo 20 de milioane în țara asta!” În ochii lor, fiecare om care nu semnat pentru interzicerea cianurii, este un cetățean care este de acord cu aceste practici".

Proiectul minier propus la Certej este dependent de cianură, iar compania canadiană va face tot posibilul să obțină respingerea acestei legi pentru a extinde apoi exploatările cu cianuri şi la Roşia Montană sau în alte puncte din Apuseni. La Băița Crăciunești, Rovina și alte zeci de amplasamente, companiile miniere așteaptă să răscolească natura pentru a extrage minereul aurifer, însă depinde doar de aleșii din Parlament să respecte opinia celor care cer interzicerea cianurii în minerit în România

Cere aleşilor tăi să se opună mineritului cu cianuri în România!

Este momentul ca fiecare cetăţean responsabil să scrie celor din Comisia de Mediu pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Textul unei astfel de petiţii ar fi cam aşa:

Către: Membrii Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic

Stimate doamne, stimați domni,

Sunt unul din cetățenii a căror încredere în Parlament este zilnic greu pusă la încercare, dar vă scriu însă cu speranța că spiritul reprezentării cetățeanului de către aleși nu a murit. Propunerea de interzicere a cianurii este acum pe masa dumneavoastră și este o problemă care mă interesează direct, nu doar pe mine, ci și pe cei din jurul meu. PLx 594/2013 se află pe ordinea de zi a ședinței din 21 februarie pentru dezbatere și realizarea unui raport. Suntem zeci de mii de cetățeni cei care privim în aceste momente către dvs., în așteptarea unei decizii corecte care să interzică utilizarea cianurii în industria minieră din România.

Dacă stăm o secundă și ne gândim cine are de câștigat de pe urma folosirii cianurii, vom vedea că în timp ce industria își împarte profitul, noi cetățenii, împărțim poluarea și costurile dezastrelor. Mitul locurilor de muncă produse de utilizarea cianurii este la fel de derizoriu precum mitul existenței cianurii de sodiu în cafeaua pe care o bem zi de zi.

În România există 64 de zăcăminte aurifere, iar dacă doar două dintre ele ar fi exploatate, țara noastră ar utiliza cea mai mare cantitate de cianuri de pe continent (de exemplu: 1 634t/ an la Certej și 13 000t/ an la Roșia Montană). Între 2000-2015 s-au produs 30 de scurgeri, deversări și accidente generate de transportul sau utilizarea cianurii în procesarea minereului în întreaga lume. Nu acesta este viitorul pe care îl vreau pentru țara mea.

In calitatea dvs de membru al Comisiei de Mediu, ne punem totuși încrederea că veți acționa cu responsabilitate în vederea protejării naturii din România.

Cu îngrijorare,
……….. (nume și prenume)

Lasă comentariile tale

Postează comentariu ca oaspete

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
termeni şi condiţii.
  • Nu s-au găsit comentarii

Stiri ValceaSport

Superliga lui Pintilie, etapa nr. 2. Avem meci pe Stadionul "1 Mai" din Zăvoi: SCM Rm. Vâlcea - FC Băbeni
Etapa a doua din Superliga lui Pintilie a debutat vineri, 25 august 2017, cu victoria echipei campioane a Vâlcii, în deplasare. Viitorul Dăeşti s-a impus la CS Mădulari cu scorul de 4-2. Celelalte partide ale etapei a doua sunt programate astfel:
Mai mult...
Victorie pentru juniorii SCM Rm. Vâlcea, la Brezoi
Ultimul meci al primei etape din Superliga lui Pintilie s-a disputat la Brezoi între Lotru Brezoi şi SCM Rm. Vâlcea, club nou înfiinţat de către Primăria Municipiului Rm. Vâlcea. Istoric vorbind, primul meci a însemnat şi prima victorie pentru clubul ce-şi propune ca în viitor să reprezinte Vâlcea în fotbalul mare.
Mai mult...
Flacăra Horezu a învins în derby-ul primei etape din Superliga lui Pintilie
Prima etapă din ediţia 2017-2018 a Superligii lui Pintilie a debutat cu derby-ul Viitorul Dăeşti - Flacăra Horezu, în fapt echipele care anul trecut s-au luptat pentru titlul de campioană. Pe terenul campioanei din acest an, Viitorul Dăeşti, cei de la Horezu au prestat un joc spectaculos şi s-au impus la limită cu 3-2. Scorul etapei, înaintea disputării ultimelor două jocuri ale rundei, l-a realizat Cozia Călimăneşti.
Mai mult...
Echipele din fotbalul judeţean se pregătesc de startul oficial al sezonului 2017-2018. Unele au jucat deja în Cupa României, competiţie în care AJF Vâlcea a programat 7 meciuri pentru primul tur. Dintre acestea 5 s-au disputat, alte două ducând la calificarea directă a gazdelor ca urmare a unor neprezentări. Chiar dacă site-ul oficial al AJF Vâlcea nu a prezentat până acum nici măcar rezultatele celor cinci meciuri disputate, am aflat graţie unor colaboratori din cadrul AJF Vâlcea şi rezultatele înregistrate, şi echipele calificate, dar mai ales şi programul turului 2 judeţean din Cupa României în care sunt programate 20 de...
Mai mult...
Vâlcea, din nou fără fotbal la nivel naţional: CSM a dispărut, Şirineasa s-a mutat la Petroşani!
După câţiva ani de fotbal de slabă calitate la Liga a II-a sau a III-a prestat de echipe vâlcene, ceea ce era inevitabil s-a produs: pe niciun teren de fotbal din judeţul Vâlcea nu se vor disputa meciuri de Liga a II-a sau a III-a. Din Liga a II-a s-a retras încă de anul trecut gruparea CSM Rm. Vâlcea, iar echipa CS Şirineasa - deşi terminase pe loc retrogradabil la Liga a III-a - a fost acceptată la acest eşalon, însă îşi va disputa meciurile de pe teren propriu la... PETROŞANI!
Mai mult...
Iulian Bituca: ”Sperăm ca Dolniceanu să obţină titlul olimpic!”
Antrenorul cu care Tiberiu Dolniceanu a inceput scrima la CSM Iasi, Iulian Bituca, a spus la Sport Total FM, in emisiunea ”Trafic Sport”, realizata de Horatiu Sima, ca scrima va aduce Romaniei minim trei medalii la Jocurile Olimipce de la Rio.
Mai mult...
„Cupa Mărţişorului”, la fotbal şi handbal, în sala de sport a Colegiului Energetic
       In zilele de 16 si 17 martie 2016, Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Valcea, a organizat „Cupa Martisorului”, la fotbal si handbal, in sala de sport a Colegiului Energetic Ramnicu Valcea.      
Mai mult...
HCM Rm. Vâlcea – Măgura Cisnădie 37-23. Scorul spune totul!
Handbalistele de la HCM Rm. Vâlcea aveau obligaţia să spele ruşinea din tur când au pierdut meciul cu Măgura Cisnădie, scor 31-27.
Mai mult...

Site-uri partenere

pos

baner socialistul

Anunturi Gratuite AdMart.ro

Aragaz electric 4 plite pe suport
Masina de gatit cu 4 plite rotunde pe suport neutru deschis, diametru plita 220mm, prevazut cu termo
Mai mult...
Teren 15-12-2017 12:00
Teren
Sup 3489 mp 200 pomi fruct Doua rinduri d case
Mai mult...
Garsoniera confort 1 Berceni, aproape metrou
Inchiriez garsoniera confort 1, renovata, mobilata si utilata complet situata in Berceni, zona Emil
Mai mult...
livram carbuni la domiciliu
livram carbuni la domiciliu, tel 0753700693 si 0732213395
Mai mult...
Dezmembrari audi a4 b7 2007 audi a3 2005-2010 audi
Dezmembrez audi a4 b7 2007 2.0 tdi si 3.0 tdi audi a6 4f 2007 2.0 tdi 3.0 tdi si audi a3 2005-2010 1
Mai mult...

Cele mai citite articole

Facebook

Vizitatori online

Avem 88 vizitatori și nici un membru online