Flagrant

Oamenii legii fac eforturi mari pentru a ţine infracţionalitatea la cote reduse. Legislaţia României capitaliste este, însă, favorabilă infractorilor. Chiar şi aşa, potrivit unui comunicat al IGPR (Inspectoratul General al Poliţiei Române), mai sunt şi acţiuni încununate cu succes împotriva celor care aduc în România droguri, arme şi valută falsă!

politistiPe parcursul ultimelor două săptămâni, Poliţia Română și D.I.I.C.O.T. au efectuat 91 de percheziţii pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată. În urma acestor activități au fost ridicate și indisponibilizate peste 2 kilograme de cocaină, peste 1,2 kilograme de  substanță psihoactivă, 1.200 de comprimate de ecstasy, precum și alte bunuri rezultate din activități ilicite. 

În perioada 4 – 17 ianuarie a.c., 229 de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au acţionat pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic de persoane, criminalitate informatică, trafic și consum ilicit de droguri și spălare de bani.

Astfel, polițiștii au organizat 29 de acţiuni operative, în cadrul cărora au fost efectuate 91 de percheziții domiciliare. Au fost derulate activități investigative pentru probarea activității infracționale a 135 de persoane, dintre care 55 au fost reținute sau arestate, iar 3 au fost plasate sub control judiciar.

Au fost ridicate 2.009 grame de cocaină, 57 de comprimate de MDMA, 1.200 de comprimate de ecstasy, 284 de grame de canabis, 8 plante de canabis, 294 de grame de masă vegetală, 1.222 de grame de substanță psihoactivă, 490 de diverse comprimate, 307 plicuri cu substanță vegetală, 905 alte plicuri, 62 de joint-uri, un cântar electronic și 4 grindere.

De asemenea, au fost indisponibilizate un autoturism, 17 HDD-uri, 10 laptopuri, 4 tablete, 53 de telefoane mobile, 19 cartele SIM, 16 medii de stocare, o armă și 2.740  de țigarete.

Au mai fost confiscate ori instituite măsuri asigurătorii pe 24.474 de lei, 11.510 euro, 1.850 de dolari, 870 de lire sterline și 590 de euro falși.

În activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, luptători de la acţiuni speciale şi jandarmi.

 

Lasă comentariile tale

Postează comentariu ca oaspete

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
termeni şi condiţii.
  • Nu s-au găsit comentarii

Stiri ValceaSport

Superliga lui Pintilie, etapa nr. 2. Avem meci pe Stadionul "1 Mai" din Zăvoi: SCM Rm. Vâlcea - FC Băbeni
Etapa a doua din Superliga lui Pintilie a debutat vineri, 25 august 2017, cu victoria echipei campioane a Vâlcii, în deplasare. Viitorul Dăeşti s-a impus la CS Mădulari cu scorul de 4-2. Celelalte partide ale etapei a doua sunt programate astfel:
Mai mult...
Victorie pentru juniorii SCM Rm. Vâlcea, la Brezoi
Ultimul meci al primei etape din Superliga lui Pintilie s-a disputat la Brezoi între Lotru Brezoi şi SCM Rm. Vâlcea, club nou înfiinţat de către Primăria Municipiului Rm. Vâlcea. Istoric vorbind, primul meci a însemnat şi prima victorie pentru clubul ce-şi propune ca în viitor să reprezinte Vâlcea în fotbalul mare.
Mai mult...
Flacăra Horezu a învins în derby-ul primei etape din Superliga lui Pintilie
Prima etapă din ediţia 2017-2018 a Superligii lui Pintilie a debutat cu derby-ul Viitorul Dăeşti - Flacăra Horezu, în fapt echipele care anul trecut s-au luptat pentru titlul de campioană. Pe terenul campioanei din acest an, Viitorul Dăeşti, cei de la Horezu au prestat un joc spectaculos şi s-au impus la limită cu 3-2. Scorul etapei, înaintea disputării ultimelor două jocuri ale rundei, l-a realizat Cozia Călimăneşti.
Mai mult...
Echipele din fotbalul judeţean se pregătesc de startul oficial al sezonului 2017-2018. Unele au jucat deja în Cupa României, competiţie în care AJF Vâlcea a programat 7 meciuri pentru primul tur. Dintre acestea 5 s-au disputat, alte două ducând la calificarea directă a gazdelor ca urmare a unor neprezentări. Chiar dacă site-ul oficial al AJF Vâlcea nu a prezentat până acum nici măcar rezultatele celor cinci meciuri disputate, am aflat graţie unor colaboratori din cadrul AJF Vâlcea şi rezultatele înregistrate, şi echipele calificate, dar mai ales şi programul turului 2 judeţean din Cupa României în care sunt programate 20 de...
Mai mult...
Vâlcea, din nou fără fotbal la nivel naţional: CSM a dispărut, Şirineasa s-a mutat la Petroşani!
După câţiva ani de fotbal de slabă calitate la Liga a II-a sau a III-a prestat de echipe vâlcene, ceea ce era inevitabil s-a produs: pe niciun teren de fotbal din judeţul Vâlcea nu se vor disputa meciuri de Liga a II-a sau a III-a. Din Liga a II-a s-a retras încă de anul trecut gruparea CSM Rm. Vâlcea, iar echipa CS Şirineasa - deşi terminase pe loc retrogradabil la Liga a III-a - a fost acceptată la acest eşalon, însă îşi va disputa meciurile de pe teren propriu la... PETROŞANI!
Mai mult...
Iulian Bituca: ”Sperăm ca Dolniceanu să obţină titlul olimpic!”
Antrenorul cu care Tiberiu Dolniceanu a inceput scrima la CSM Iasi, Iulian Bituca, a spus la Sport Total FM, in emisiunea ”Trafic Sport”, realizata de Horatiu Sima, ca scrima va aduce Romaniei minim trei medalii la Jocurile Olimipce de la Rio.
Mai mult...
„Cupa Mărţişorului”, la fotbal şi handbal, în sala de sport a Colegiului Energetic
       In zilele de 16 si 17 martie 2016, Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Valcea, a organizat „Cupa Martisorului”, la fotbal si handbal, in sala de sport a Colegiului Energetic Ramnicu Valcea.      
Mai mult...
HCM Rm. Vâlcea – Măgura Cisnădie 37-23. Scorul spune totul!
Handbalistele de la HCM Rm. Vâlcea aveau obligaţia să spele ruşinea din tur când au pierdut meciul cu Măgura Cisnădie, scor 31-27.
Mai mult...

Site-uri partenere

pos

baner socialistul

Anunturi Gratuite AdMart.ro

MAN 18.220 22-02-2018 18:07
MAN 18.220
perfect functionala, basculabila, platforma, macara, cutie viteze automata, tahograf, limitator vite
Mai mult...
Lucrezi si castigi cu Life Care
Ai nevoie de mai multi bani? Vrei sa lucrezi in timpul tau liber ca sa iti suplimentezi veniturile?
Mai mult...
vand polo varianta cu abs 22-02-2018 15:11
vand polo varianta cu abs
vand urgent w polo din 2000 motor mic consum putin ideala pentru oras 6000 neg 55milioane-50 milioan
Mai mult...
Instructor auto cat b sector 6
Curs scoala de soferi cu instructor auto autorizat, cat. B Voinescu Cristian -1000 lei. Program flex
Mai mult...
Strung CNC 22-02-2018 14:21
Strung CNC
STRUNG CNC Controller - Fanuc 0i MATE TD Diametru maxim peste batiu- Φ400 mm Diametrul universalu
Mai mult...

Cele mai citite articole

Facebook

Vizitatori online

Avem 512 vizitatori și nici un membru online