Diverse

prefectura valcea

La inițiativa domnilor Florian Marin, prefectul județului Vâlcea și Constantin Rădulescu, președinte al Consiliului Județean Vâlcea, a avut loc în ziua de joi, 7 septembrie 2017, o întâlnire de lucru cu parlamentarii vâlceni, în cadrul căreia au fost puse în discuție o serie de propuneri de modificare a legislației, astfel încât să fie armonizată cu realitatea socio-economică a județului.

            La această întâlnire de lucru au participat: prefectul județului Vâlcea, domnul Florian Marin, președintele Consiliului Județean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, subprefectul județului Vâlcea, doamna Aurora Gherghina, domnul senator Bogdan-Constantin Matei și domnii deputați Eugen Neață, Vasile Cocoș, Ștefan-Ovidiu Popa, Dumitru Lovin.

Alături de aceștia au fost prezenți și reprezentanți ai aparatului tehnic de specialitate, atât al Instituției Prefectului cât și al Consiliului Județean Vâlcea.

            În cadrul întâlnirii au fost dezbătute următoarele probleme:

  • Modificarea și actualizarea Legii 98/2016 la realitățile și problemele existente;
  • Modificarea legislației în ceea ce privește animalele sălbatice, atacurile acestora asupra vieții, culturilor și bunurilor populației. Rezolvarea problemei porcilor mistreți prin urgentarea modificării H.G. nr.1679/2008.
  • Modificări legislative aduse asupra Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.
  • Emiterea unui act normativ privind încasarea amenzilor plătite la administrațiile locale, cu efect direct asupra bugetului propriu al administrațiilor locale ce creează dezechilibre din cauza imposibilității încasării. Un caz special pentru amenzile străinilor care tranzitează țara.
  • Inițierea unor proceduri simplificate în cazul fenomenelor naturale și a calamităților. Inițiativă legislativă pentru intervenții pe proprietăți private.
  • Inițierea unui act normativ privind stimularea activității medicilor de familie în vederea facilitării înființării în condițiile legii, a centrelor de permanență în județul Vâlcea.
  • Rezolvarea situației juridice, referitor la patrimoniul stațiunilor Voineasa și Vidra.
  • Situația actuală a Autostrăzii Pitești – Sibiu, gradul de realizare și posibilitatea realizării acesteia pe un traseu favorabil dezvoltării socio-economice a județului Vâlcea.

Parlamentarii prezenți, au achiesat la propunerile de modificare a legislației și au prezentat inițiativele susținute până la acest moment în cadrul Parlamentului, precum și activitățile ce urmează să le întreprindă pentru perioada următoare.

Totodată s-a convenit asupra faptului, ca astfel de întâlniri să aibă loc trimestrial, următoarea fiind în luna decembrie, moment în care se va analiza și stadiul de îndeplinire al celor convenite astăzi.

Cu respect,

CONSILIER

George-Alexandru Concioiu

Lasă comentariile tale

Postează comentariu ca oaspete

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
termeni şi condiţii.
  • Nu s-au găsit comentarii

Stiri ValceaSport

Superliga lui Pintilie, etapa nr. 2. Avem meci pe Stadionul "1 Mai" din Zăvoi: SCM Rm. Vâlcea - FC Băbeni
Etapa a doua din Superliga lui Pintilie a debutat vineri, 25 august 2017, cu victoria echipei campioane a Vâlcii, în deplasare. Viitorul Dăeşti s-a impus la CS Mădulari cu scorul de 4-2. Celelalte partide ale etapei a doua sunt programate astfel:
Mai mult...
Victorie pentru juniorii SCM Rm. Vâlcea, la Brezoi
Ultimul meci al primei etape din Superliga lui Pintilie s-a disputat la Brezoi între Lotru Brezoi şi SCM Rm. Vâlcea, club nou înfiinţat de către Primăria Municipiului Rm. Vâlcea. Istoric vorbind, primul meci a însemnat şi prima victorie pentru clubul ce-şi propune ca în viitor să reprezinte Vâlcea în fotbalul mare.
Mai mult...
Flacăra Horezu a învins în derby-ul primei etape din Superliga lui Pintilie
Prima etapă din ediţia 2017-2018 a Superligii lui Pintilie a debutat cu derby-ul Viitorul Dăeşti - Flacăra Horezu, în fapt echipele care anul trecut s-au luptat pentru titlul de campioană. Pe terenul campioanei din acest an, Viitorul Dăeşti, cei de la Horezu au prestat un joc spectaculos şi s-au impus la limită cu 3-2. Scorul etapei, înaintea disputării ultimelor două jocuri ale rundei, l-a realizat Cozia Călimăneşti.
Mai mult...
Echipele din fotbalul judeţean se pregătesc de startul oficial al sezonului 2017-2018. Unele au jucat deja în Cupa României, competiţie în care AJF Vâlcea a programat 7 meciuri pentru primul tur. Dintre acestea 5 s-au disputat, alte două ducând la calificarea directă a gazdelor ca urmare a unor neprezentări. Chiar dacă site-ul oficial al AJF Vâlcea nu a prezentat până acum nici măcar rezultatele celor cinci meciuri disputate, am aflat graţie unor colaboratori din cadrul AJF Vâlcea şi rezultatele înregistrate, şi echipele calificate, dar mai ales şi programul turului 2 judeţean din Cupa României în care sunt programate 20 de...
Mai mult...
Vâlcea, din nou fără fotbal la nivel naţional: CSM a dispărut, Şirineasa s-a mutat la Petroşani!
După câţiva ani de fotbal de slabă calitate la Liga a II-a sau a III-a prestat de echipe vâlcene, ceea ce era inevitabil s-a produs: pe niciun teren de fotbal din judeţul Vâlcea nu se vor disputa meciuri de Liga a II-a sau a III-a. Din Liga a II-a s-a retras încă de anul trecut gruparea CSM Rm. Vâlcea, iar echipa CS Şirineasa - deşi terminase pe loc retrogradabil la Liga a III-a - a fost acceptată la acest eşalon, însă îşi va disputa meciurile de pe teren propriu la... PETROŞANI!
Mai mult...
Iulian Bituca: ”Sperăm ca Dolniceanu să obţină titlul olimpic!”
Antrenorul cu care Tiberiu Dolniceanu a inceput scrima la CSM Iasi, Iulian Bituca, a spus la Sport Total FM, in emisiunea ”Trafic Sport”, realizata de Horatiu Sima, ca scrima va aduce Romaniei minim trei medalii la Jocurile Olimipce de la Rio.
Mai mult...
„Cupa Mărţişorului”, la fotbal şi handbal, în sala de sport a Colegiului Energetic
       In zilele de 16 si 17 martie 2016, Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Valcea, a organizat „Cupa Martisorului”, la fotbal si handbal, in sala de sport a Colegiului Energetic Ramnicu Valcea.      
Mai mult...
HCM Rm. Vâlcea – Măgura Cisnădie 37-23. Scorul spune totul!
Handbalistele de la HCM Rm. Vâlcea aveau obligaţia să spele ruşinea din tur când au pierdut meciul cu Măgura Cisnădie, scor 31-27.
Mai mult...

Site-uri partenere

pos

baner socialistul

Anunturi Gratuite AdMart.ro

Aragaz electric 4 plite pe suport
Masina de gatit cu 4 plite rotunde pe suport neutru deschis, diametru plita 220mm, prevazut cu termo
Mai mult...
Teren 15-12-2017 12:00
Teren
Sup 3489 mp 200 pomi fruct Doua rinduri d case
Mai mult...
Garsoniera confort 1 Berceni, aproape metrou
Inchiriez garsoniera confort 1, renovata, mobilata si utilata complet situata in Berceni, zona Emil
Mai mult...
livram carbuni la domiciliu
livram carbuni la domiciliu, tel 0753700693 si 0732213395
Mai mult...
Dezmembrari audi a4 b7 2007 audi a3 2005-2010 audi
Dezmembrez audi a4 b7 2007 2.0 tdi si 3.0 tdi audi a6 4f 2007 2.0 tdi 3.0 tdi si audi a3 2005-2010 1
Mai mult...

Cele mai citite articole

Facebook

Vizitatori online

Avem 178 vizitatori și nici un membru online